vineri, 1 aprilie 2011

Să ieşim în oraş!! – Sergiana, Braşov

              Dacă vrei să ajungi la Sergiana şi nu eşti din Braşov, ai trei variante: fie ceri indicaţii oamenilor şi rişti să orbecăi prin oraş câteva ore bune pentru ca la final să-ţi dai seama că erai exact lângă restaurant (spun din experienţă, pentru că am păţit ceva asemănător în Târgovişte), fie îţi setezi GPS-ul (dacă ai aşa ceva) să te ducă pe strada Mureşeni, nr. 28 şi ajungi repede şi fără incidente, fie urmăreşti indicatoarele către centrul istoric al Braşovului, şi de acolo mergi pe bulevardul care trece pe lângă Biserica Neagră până dai de hotelul Aro Palace. Lângă hotel vei găsi şi restaurantul Sergiana.
            Dat fiind faptul că te afli pe un bulevard circulat, e mai complicat cu locurile de parcare. Poţi să-ţi laşi maşina în parcarea hotelului, însă parcarea e destul de scumpă: la sfârşitul anului trecut costa 5 lei ora. Deci, dacă ai de gând să petreci ceva timp în restaurant, poţi să-ţi iei adio de la cel puţin 15 lei. Pe de altă parte, locaţia merită, şi ca ambianţă, şi ca servicii, şi ca mâncare. Poate mai puţin ca preţ, dar să să le luăm pe rând. Intri pe uşă şi te trezeşti într-un decor deosebit – parcă ar aduce a labirint combinat cu o galerie săpată în piatră combinat cu o hrubă plus un strop de catacombă. Dar e deosebit, cum am mai zis. Dezavantajul e că dacă nu ai mai fost niciodată acolo şi vrei să ajungi la toaletă, ar fi bine să rogi pe cineva deja ’iniţiat’ de la masă să te însoţească, pentru că s-ar putea să te rătăceşti pe drumul de întoarcere. Sunt foarte multe separeuri şi ’cărări’ întortocheate.
            Servirea e promptă, impecabilă, ireproşabilă. Meniurile, în schimb, sunt cu schepsis. S-ar putea să ai nevoie fie de un dicţionar, fie de un translator, pentru că limbajul e cel de pe vremea cronicarilor (Dimitrie Cantemir ar fi mândru!). Te uiţi la felurile de mâncare şi la descrierea lor (care dacă n-ar fi existat, nu ai fi ştiut ce anume mănânci) şi aproape că nu-ţi vine să crezi că e limba română. Plus că există riscul să te şi bufnească puţin râsul când trebuie să comanzi. Dar, din nou, e ceva deosebit şi nu strică să mai dăm peste cuvinte româneşti gen ”zvântate” sau ”plămădit”. Preţurile... Pe o scară de la 1 la 5, aş zice că Sergiana e undeva între 3 şi 4. Dar, trebuie să ţii cont că pâinea e gratis şi la discreţie şi, cel mai important şi interesant, ca aperitiv primeşti din partea casei jumări şi ceapă, care sunt absolut geniale. Pe deasupra, nu ţi se aduc două, trei aşa, de gust. Sunt suficiente cât să-ţi pară rău că ai comandat şi ciorbă şi felul doi, pentru că deja eşti sătul. Pe scurt, Sergiana e unul din puţinele locuri în care totul e o experienţă veritabilă şi deosebită.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează !