S 02 Episodul 2 – Droguri legale

 
Ştim cu toţii că drogurile nu sunt bune şi că la noi în ţară sunt interzise. Dar scopul postării ăsteia nu e să fac lobby pentru legalizarea drogurilor uşoare şi nici să fac un tabelaş cu argumentele pro şi contra. Nu. Scopul e să enumăr nişte surogate cât mai accesibile care să-ţi ofere starea aia de euforie la care toată lumea râvneşte. Aviz amatorilor – unele variante sunt cam neortodoxe.

Mă rog, pornind de la ideea că etnobotanicele sunt asociate cu o stare de beatitudine sau de euforie sau cu un impuls de adrenalină, am ajuns la concluzia că există şi alte chestii care te pot face să te simţi aşa. Altă paranteză: nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Fiecare cu treaba lui. Eu doar aberez aici cu graţie. Să le luăm în ordine aleatorie.

• Şofatul periculos. Sau, mă rog, nu neapărat periculos cât agresiv sau sportiv. Dacă chiar vrei să simţi cum ţi se triplează pulsul în 2 secunde, fă o depăşire cât mai din scurt şi numără câte claxone primeşti şi câte secunde durează fiecare. Ăsta e nivelul de începător. La avansat, avem intersecţiile alea micuţe nesemaforizate, unde tu vii de pe o stradă fără prioritate şi vrei să faci stânga. NU te asigura! Mai multă adrenalină! Pentru nivelul expert, treci pe roşu la semafor! După o chestie de asta, chiar simţi că trăieşti! La propriu! Şi mulţumeşti şi divinităţii pentru asta. Nivel bonus: curbe de 90 de grade luate cu cel puţin optzeci la oră când afară e noapte, ceaţă, plouă şi tu ai farurile stinse.
• Sexul. Dacă nici ăsta nu eliberează endorfine, adrenalină, noradrenalină şi toţi hormonii posibili şi imposibili pe care îi poate secreta corpul tău, atunci înseamnă că eşti pierdut definitiv şi irevocabil. Aici nivelurile nu sunt în funcţie de greutate sau de gradul de nebunie, aici e în funcţie de durată. După ce te-ai obosit bine-bine, o să vezi că ai starea aia de meduză electrizată care nu mai vrea nici miere. Bagi un Bob Marley şi te holbezi pe tavan. Ei, care-i diferenţa?
• Sporturile extreme. Ţi-e frică de înălţime? Paraşutismul e pentru tine. Ţi-e frică de apă? Scufundări. Eventual în Fosa Marianelor, aia care are peste 11 000 de metri adâncime şi care cred că se adânceşte în fiecare an. Aa, şi fără tub de oxigen. Garantat, explozie de adrenalină şi o stare perpetuă de panică, combinată cu recitarea tuturor rugăciunilor pe care nici nu ştiai că le ştii. Aici nu avem niveluri deloc. Totul ţine de starea de după: dacă faţa ta nu a avut toate culorile curcubeului (şi, slavă Domnului, sunt destule!) şi nu tremuri din toate încheieturile, n-ai rezolvat nimic. Trebuie să repeţi procedura până nu mai ştii de unde răsare soarele şi unde apune.
• Fobiile. Adică să le înfrunţi. Adică ia-ţi un pet păianjen dacă ştii că ţi-e frică de ei sau plimbă-te de bezmetic prin pădure, noaptea, dacă ţi-e frică de întuneric. Sau uită-te la un film horror deşi ştii că tresari şi dacă se trânteşte o uşă. Aici e cu schepsis. Nu cred că există vreun om căruia să nu-i fie teamă de nimic, aşa cum nu cred că există vreun om care să aibă o singură fobie. Ei bine, alege-o pe cea mai naşpa. Aia care te bântuie noaptea şi despre care ai coşmaruri odată la trei zile. Norocoşi sunt claustrofobii – asta da senzaţie tare, să te plimbi cu liftul care are 1 metru pe 1metru. Şi se mai şi mişcă!