joi, 14 aprilie 2011

Care este sensul vieții ?

Te-ai întrebat vreodată care este sensul vieții  ? Te-ai întrebat vreodată de ce ne-am născut ? De ce există obiceiul de a ieși afară din casă, de a-ți face prieteni, de a bârfi, de a asculta muzică ?
Eu m-am gândit. Şi m-am gândit mult de tot.

Te naști dintr-o mamă și dacă ești fericit, căci în zilele noastre există donatori de spermă, te naști dintr-o mamă și dintr-un tată care e lângă tine.

Şi te trezești într-o lume necunoscută, unde toate obiectele din jurul tău sunt gigantice. Şi un obiect gigantic care se mișcă, te ia și te strânge în brațe și te învață cum să te descurci în această lume. Te învață și el ce știe.

Apoi, după ce ai prins încredere în el te ia și te pălmuiește puțin. Păi ți-ai pierdut deja încrederea.
Şi ai învățat tot ce știa gigantul. Şi te-ai făcut și tu gigant. 

Acum trebuie să pui în practică toate cunoștințele pe care le-ai acumulat și să înveți alți pitici cum să se descurce într-o lume gigantică.

Îți faci prieteni, vorbești cu ei și le spui niște secrete. Iar apoi unul din ei, îți dezvăluie secretele, în speranța că te poate ajuta.

Şi te  gândești. Ce e ăla prieten ? 

Te gândești că trebuie să îți schimbi prietenii, că ți-au greșit. Şi stai și te gândești la Diana, care vorbește uneori exagerat de mult, și care nu vrea să te asculte când îi spui că nu îi stă bine cu ceva. Te gândești că e încăpățânată și că nu îți place de ea chiar așa de mult. Apoi te gândești când ai stat ultima dată de vorbă cu ea.

 Îți amintești foarte bine că fata asta s-ar trezi din somn la 4 dimineața pentru tine. Îți amintești că atunci când nu aveai chef să vorbești cu nimeni și erai frustrat și închis în tine, i-ai spus totuși Dianei și ea ți-a dat niște sfaturi. Şi le-ai urmat, și ți-a fost bine. Pentru că ea a învățat de la propriul ei gigant, alte lucruri decât ai învățat tu de la gigantul tău.. Ea știa răspunsul la problema ta, pentru că pe ea a învățat-o gigantul ei fix ce nu avea nevoie pentru ea, avea nevoie să le spună la alții.

Şi îți spui în mintea ta “dar totuși face unele lucruri care nu îmi plac”. Şi te gândești să o înlocuiești cu o anumită Cristina. Iar Cristina asta, nu numai că vorbește exagerat de mult, dar nici nu ai timp să scoți un cuvânt când ești cu ea. Iar Cristina, s-ar trezi la 4 dimineața pentru tine, dar nu te-ar întreba ce vrei, doar ar începe să îți povestească anumite lucruri.

Păi de ce să o schimbi pe Diana pentru Cristina? Pentru că oricum, toți au defecte, și dacă te deranjează unele lucruri la o persoană, dacă o înlocuiești oricum vor exista cu totul și cu totul alte lucruri care te vor deranja la cealaltă persoană.

Apoi, te gândești la Florin. Florin e tipul ăla care îți mănâncă viața cu criticile lui. Este tipul care face pe toată lumea nebună dacă nu ești de acord cu el. Chiar dacă 89 de persoane spun că nu are dreptate, toate 89 sunt nebune. Şi îți amintești la fel de bine când ai stat ultima dată de vorbă cu el.

Ultima dată te-a făcut să râzi. Erai distrus, și el zâmbea cu fața lui comică. Şi îți amintești când ai plecat cu el la 2 dimineața să cauți pe cineva, cum a venit cu tine, fără să pună întrebări.

Îți amintești când l-ai rugat să îți facă poze, și el a spus..lasă-mi 20 de minute și vin. Şi nu te-a întrebat de ce. El a învățat de la gigantul lui alte lucruri.

Apoi te gândești că și Florin te enervează și că trebuie să îl schimbi cu un anume Cosmin.

Dar Cosmin, vine să îți facă poze, dar vine doar când vrea el. Iar Cosmin îți dă dreptate, chiar dacă nu ai. Îți dă dreptate că îi este prea lene să îți explice. Nu îl interesează decât ce simte el.

Şi iar te întrebi, e bine să îl schimbi pe Florin pentru Cosmin ? Florin nu îți dă dreptate și urlă  să își expună punctul de vedere. Lui Cosmin însă, chiar nu-i pasă. Așa că mai bine îl păstrezi pe Florin, pentru că toți au defecte !

Mai bei o gură de cafea rece, și o analizezi pe Andreea. Ea nu vorbește, are un umor britanic și se prinde cam greu de unele lucruri, dar se prinde.

Te calcă pe nervi că durează doi ani să îți explice ceva, și când îi închizi telefonul, durează încă doi ani să îți spună “pa”.

Apoi, te oprești, și îți amintești de ultima conversație cu Andreea. Se certa cu cineva, și zâmbea atât de frumos. Şi tu erai supărat tare, și i-ai spus Andreei pe un ton răstit “Mă lași...”. Iar ea a zâmbit.

Apoi îți amintești când i-ai zis că trebuie să slăbească. Şi ea a zâmbit și a spus că “daaa..e musai “ și s-a apucat a doua zi de cură. 

Îți mai amintești că aveai atâția draci pe cineva, și că i-ai povestit, iar ea, probabil a inventat o poveste asemănătoare cu a ta, doar să te calmeze. Să știi că mai există cineva care trece prin așa ceva.

Şi iar ai zâmbit. Dar, și Andreea are defecte, și trebuie să o înlocuiești cu o Maria.

Maria nu zâmbește niciodată și nu acceptă să îi spui că e grasă, chiar dacă e grasă. Se trezește din somn la 4 dimineața pentru tine, plină de nervi și stă cu tine, pentru că așa știe ea de la gigantul ei, că trebuie să fie alături de cineva pentru că trebuie, nu pentru că simte.

Iar te gândești.. Maria are și ea părțile ei bune, dar de ce să o înlocuiești pe Andreea, pe care o știi de atâta timp, cu ea, când oricum ambele au defecte ?

După ce termini cu Andreea, te gândești la Vera. E așa de morocănoasă uneori și îți taie cheful de viață. Are nervi și cu greu o calmezi.

Dar îți amintești când Vera ți-a dat un motiv să zâmbești. Îți amintești când a plecat cu tine la 1 noaptea ca să nu te plictisești singur. Şi ți-a fost bine atunci.

Dar Vera are defecte și vrei să o înlocuiești cu Mirela. Mirela râde tot timpul, chiar dacă tu plângi.

Așa că, o păstrezi pe Vera, pentru că oricum și Mirela are defectele ei.

Te întinzi în pat și te uiți pe pereți. Şi dacă tot stai degeaba, îți amintești de Duți. Doamne, cât de enervant e Duți. Are o plăcere macabră să spună “Nu vreau să fac aia”, fără nici un motiv întemeiat.

Are o problemă cu femeile dar și cu oamenii în general.
Apoi te gândești când ai vorbit cu Duți ultima dată. I-ai zis că te enervează și el a zâmbit.

I-ai cerut să te ajute cu ceva de 30 de ori, și a 31-a oară a acceptat. Iar tu, ai zâmbit. Te gândești că a fost sincer și ți-a zis că te ajută dacă ai nevoie de el.

Dar și Duți e enervant și trebuie înlocuit cu Mihai. Iar Mihai te sună din 5 în 5 minute că așa a învățat de la gigantul lui că trebuie să îți suni prietenii. Deci ? De ce să îl schimbi pe Duți ? Oricum are defecte și Mihai.

Te duci în bucătărie să fumezi o țigară. Miroase a praf și e o atmosferă călduroasă. E ciudată combinația pentru că în mintea ta, praful reprezintă secetă iar căldura îți inspiră umiditate.

Dar asta e, asta e viața, nu-ți oferă decât 2 posibilități. Să te gândești și să îți pui întrebări pentru care oricum nu ai nici un răspuns.

Tragi din țigară puternic, și te gândești la toate persoanele pe care le cunoști.  Ştii sigur că toate au defecte, dar totuși sunt persoanele care te fac fericit. Sunt persoanele cu care îți place să te contrazici.

Te culci..te trezești, mănânci și crești..și continui tot așa, până te faci din ce în ce mai mare.
Îți faci un partener de viață, că așa te-a învățat gigantul tău.

Îl iubești, îl respecți dar o faci așa cum ai învățat tu. Degeaba există definiții în dicționar, pentru că în viziunea noastră toate cuvintele înseamnă ce am învățat noi să însemne, nu ce scrie în dicționar.

Şi te cerți cu partenerul tău că nu l-ai respectat cum a învățat el să îl respecți. Şi ca un prost ce ești, îl înlocuiești cu altul.

Şi te căsătorești cu el, că așa știi de la gigantul tău, și stai și te gândești la celălalt partener. Vorbea mult, ce-i drept, dar ăsta actual nu vorbește deloc.

Ești frustrat, pierdut, și n-ai nici o speranță. Îți mănânci singur din propriile organe, din propriile sentimente. Te autodistrugi numai gândindu-te de ce dracu ai făcut alegerea asta. Te autodistrugi din cauză că primul, a avut timp să se adapteze după tine mai mult decât are actualul.

Şi tot timpul, celălalt partener de viață va avea un avantaj, pentru că el te-a cunoscut primul.
Şi ai greșit ca prostul, ai crezut că dacă nu îți schimbi prietenii că alții sunt la fel, poți să îți schimbi partenerul de viață că va fi altfel. Şi mare ți-a fost mirarea când ai descoperit că aveai dreptate, toată lumea are defecte. 

Înghiți în sec, și mergi mai departe în speranța că se va schimba ceva. Vrei să crezi că oamenii nu vor mai avea defecte.
Faci un copil, și crezi că gata. Viața ta se schimbă.

Dar nu, nu se schimbă, îți înveți piticul tot ce ai învățat de la mama ta gigant și adaugi aberațiile pe care le-ai acumulat de la prietenii tăi. Piticul crește și devine și el un gigant, și pleacă mai departe, căci are o misiune de îndeplinit. Trebuie să își învețe propriul pitic să devină gigant.

Iar tu rămâi acasă, că nu mai ai nici o misiune de îndeplinit. Tu rămâi cu gândurile și cu sentimentele tale, tu vrei să crezi că ești fericit că ai făcut cele mai bune alegeri. Dar dacă schimbi ceva, vei trăi o viață, viața aia scurtă ce-i drept, în sentimente și frustrări mizere, căci poate ar fi fost mai bine dacă nu schimbai nimic.

Dacă ăsta e sensul vieții, de a trăi frustrat și de a învăța piticii să fie și ei giganți, e corect ?
S-a trezit cine ne-o fi inventat, să ne împopoțoneze cu gânduri și sentimente, ca să putem să trăim mizer.


11 comentarii:

  1. "Sensul vietii"? Cred ca toata aceasta isterie de a cunoaste pe cineva pentru a fi langa tine atunci cand ai nevoie, fie el prieten(a) sau iubit(a) sunt doar mijloace pentru a-ti atinge singurul scop real in aceasta viata, acela de a fi fericit. Pana la urma cred ca la asta se rezuma totul. Iar in aceasta goana dusa uneori pana la extrem, unii dintre noi suntem mai mult sau mai putini egoisti fata de persoanele din jurul nostru. Pe unii in drumul nostru catre fericire nu ne intereseaza de sentimentele celor din jur altii se simt mai fericti atunci cand cei din jurul lor sunt fericiti. Pana la urma ce aduce fericire in viata cuiva este diferit la fiecare persoana in parte.
    In opinia mea sensul vietii este de a-ti gasi fericirea alaturi si de Dana si de Mihai si de Florin si de toti ceilalti prieteni care vorbesc prea mult, nu i-ti dau dreptate tot timpul si alaturi de acea persoana speciala alaturi de care cu ajutorul compromisurilor mai mici sau mai mari uneori vei trece peste toate problemele si il vei ajuta pe pitic sa devina la randul lui un gigant.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sunt de acord cu "definitia" ta pentru prieten(a), iubit(a). La asta se rezuma totul ? sa ai pe cineva alaturi cand ai nevoie ? :) Singurul scop real in viata e sa fii fericit ? :)

    E atat de simplu ?

    Oare ne dam seama atunci cand suntem fericiti ? Sau suntem atat de ignoranti incat nu vedem nici asta, si vrem din ce in ce mai mult pentru ca nimic nu ne mai satisface setea de fericire. Toata lumea vrea sa fie fericita (ca doar asa trebuie, este peste tot in jurul nostru) dar nici macar nu sunt in stare sa inteleaga ce este fericirea, ce anume ii face sa se simta fericiti, de ce sunt fericiti atunci cand sunt fericiti.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da Dan, sunt de parere ca da, este atat de simplu. O persoana foarte importanta din viata mea imi spunea la un moment dat ca degeaba ai lucruri,anumite cunostinte sau degeaba ti-ai atins anumite scopuri in viata daca nu ai cu cine sa le imparti cu cine sa te bucuri de ele.

    Nu sunt de acord cu ceea ce ai spus tu despre faptul ca vrem din ce in ce mai mult pentru ca nimic nu ne mai satisface setea de fericire. Nu crezi ca asta se aplica doar in ceea priveste partile materiale? Si nu crezi ca poate sa difere la fiecare persoana in parte? Chiar esti de parere ca nu te poti opri la un moment dat sa spui: "atat e destul pentru mine, sunt multumit cu atat"?

    Cat despre intelesul fericirii.... Cred ca pentru fiecare fericirea este adusa de lucruri, idei, sentimente diferite si deci fiecare intelege fericirea diferit. Si sunt de parere ca multi stiu ce-i face fericiti si ce nu.

    RăspundețiȘtergere
  4. Suna bine partea cu "degeaba ai lucruri,anumite cunostinte sau degeaba ti-ai atins anumite scopuri in viata daca nu ai cu cine sa le imparti cu cine sa te bucuri de ele", dar doar la suprafata, doar initial, primul instinct. Cred ca de prea multe ori o facem pentru ca vrem recunoastere. Vrem sa fim laudati pentru ceea ce am facut. Iar asta, nu prea are legatura cu fericirea, din punctul meu de vedere. Dar o facem si "pe bune" uneori, chiar simtim ca trebuie sa impartim un sentiment, poate de prea putine ori, poate mult prea rar.
    Si cred ca facem confuzie, intre atunci cand chiar simti asta si atunci cand doar vrei recunoastere, constient sau nu.

    Din moment ce vorbim de fericire, care dupa parerea mea nu se poate cuantifica, nu cred ca iti dai seama cand ai destul. Vrei mereu un pic mai mult.

    "Si sunt de parere ca multi stiu ce-i face fericiti si ce nu."

    Interesanta propozitia asta, dar dintr-un oarecare motiv, nu-mi dau seam acum, in propoziita asta "multi" te duce cu gandul la prea putini.

    Despre sensul vietii, cred ca tu dai sens vietii tale, nu invers.

    Dar, deja ma pierd in idei. :) I need out.

    (Nu m-am referit niciodata la chestii materiale, si nici nu o voi face)

    RăspundețiȘtergere
  5. fata...promit ca nu o sa mai fiu morocanoasa! ... asta ca sa nu iti mai stric buna dispozitzie! :D ... si cum spuneai... suna`ma la 1 noaptea..2...3 daca nu vrei sa fi singura! :*

    RăspundețiȘtergere
  6. "Cred ca de prea multe ori o facem pentru ca vrem recunoastere"
    Si recunoasterea pentru ce o vrei ? Ca sa te faca trist ? Sau sa te faca fericit ?

    RăspundețiȘtergere
  7. eu nu cred ca faci un gest pentru a primi laude sau recunoastere...il faci pentru ca asta simti ca ar trebui sa faci in momentul ala...nu te gandesti : "aaa...fac asta ca mai apoi sa imi i`au doza de laude pe care o merit ptr ca fac lucrul asta"...cel putin asa e in cazul meu... oricum din punctul meu de vedere prietenii vin si pleaca... prietenii se schimba... prietenii iti dau un sfat atunci cand ai nevoie...dar tot ei te critica pentru ceea ce faci sau pentru ceea ce esti! eu nu am putut niciodata sa spun ca X e prietena/prietenul meu cel mai bun... asta pentru ca nu am simtit pe nimeni atat de apropiat! Avand in vedere acest lucru ... este sustenabila ideea ca niciodata nu fac un favor doar asa...ca trebuie sau ptr a primi recunoasterea aferenta...il fac pentru ca vreau, pentru ca asta simt! Oricum in zilele noastre "prietenia" se rezuma la favoruri reciproce... e trist!

    RăspundețiȘtergere
  8. Vera, nu am spus ca o faci constient, ca te gandesti intainte sa o faci. Am spus de ce cred ca o faci.

    RăspundețiȘtergere

Părerea ta contează !