miercuri, 20 februarie 2013

Fructul interzis – mai apetisant?


Este o regulă general valabilă şi funcţionează precum legea gravitaţiei. Fructul interzis este întotdeauna mai apetisant. Nu înţeleg cum funcţionăm noi oamenii şi de ce suntem atât de fascinati de lucrurile pe care nu le putem obţine sau pe care le putem procura foarte dificil.

Fie că e vorba de un job, de un iubit, de o excursie sau de bunuri materiale, tentaţia rămâne întotdeauna ridicată dacă procedeul de obţinere este complicat sau chiar interzis.

Tentaţia de a agăţa un iubit... nedisponibil

Că are o iubită sau te miri din ce motive e nedisponibil, dacă nu ai voie să-l curtezi... pare mult mai interesant. Creierul nostru îşi aprinde toate luminiţele de la sectorul „interesant”, şi după cum bine ştim că toţi suntem fascinaţi de lucruri interesante, lucrurile iau o întorsătură deloc simplă. Parcă pare şi mai inteligent dar şi frumuşel şi şarmant.
Motivul pentru care suntem atraşi de astfel de persoane este cu certitudine indiferenţa. Pentru că indiferenţa te face mai puternic, mai curios şi de cele mai multe ori, ambiţios.
Dacă partenerul pe care ţi-l doreşti este nedisponibil, atunci se va purta cu tine cu indiferenţă, căci nu are nevoie de tine. Tocmai asta te atrage şi mai mult, şi din păcate nu avem cum să schimbăm cu nimic atracţia noastră faţă de indiferenţă.
Pe de altă parte, având în vedere că indiferenţa este cea mai bună armă a unui om, ea nu se întinde la cote maxime, are totuşi o limită. Când o persoană este total indiferentă şi nu lasă nicio urmă de disponibilitate, s-ar putea ca foarte curând să îţi pierzi interesul.
Deci până la urmă, partenerii nedisponibili nu sunt chiar uşi de biserică, căci lasă o portiţă deschisă şi o urmă de speranţă. Şi acesta este motivul pentru care continui să îţi doreşti un fruct interzis.

Tentaţia de a avea bunuri materiale

Doar nu e un lucru rău să îţi doreşti să poţi avea orice. Iar când nu-ţi permiţi un lucru, tentaţia de a-l cumpăra este mult mai mare. Ştii ceasul aela care ţi s-a părut drăguţ? Când ai văzut cât costă parcă ţi s-a părut şi mai fascinat. Raportul calitate preţ este foarte important pentru tine, deci un preţ mai mare reprezintă o calitate mai bună.
Nu exista un ceas mai frumos decât acela şi chiar refuzai să te uiţi la altele. Până ai făcut un sacrificiu, economii drastice, şi l-ai achiziţionat.
Cât a durat starea de euforie? Cam o lună, căci te-ai plictisit. Iar asta pentru că l-ai purtat în exces şi te-ai obişnuit cu el.
Obişnuinţa, pe care o putem corela foarte bine cu rutina, nu prea este prietenoasă cu oamenii. Din moment ce totul se schimbă rapid în zilele noastre, tehnologia, parfumurile, vedetele, hainele, este normal să fim atraşi de lucruri noi şi să ne plictisim rapid de cele vechi.
Când ne îmbrăcam cu frunze, nici nu cunoşteam termenul „plictisit”. Cunoşteam termenul „normal”, care este de când lumea! Şi nimeni nu se plictisea, toată lumea făcea ceva normal.
Din moment ce în zilele noastre este normal să apară în fiecare lună o nouă colecţie în toate domeniile posibilie, noi dorim să ne adaptăm „normalităţii”.
Concluzia? Nu face excese. Niciodată. Poartă un ceas trei zile şi apoi schimbă-l sau dă-l jos de la mână dacă nu ai altul. Dă-te cu un parfum dierit în fiecare săptămână, etc.

Tentaţia de a face lucruri strict interzise prin regulament

Astea chiar sunt interesante. Îmi amintesc că eram la piscina unui hotel iar regulamentul nu permitea accesul după ora 23.00.
Hah! Mă face pe mine un regulament? Bineînţeles că m-am dus la piscină, pe furiş, şi am intrat în apă tiptil, ba chiar vedeam paznicii pe marginea piscinei pe care am reuşit să-i păcălesc foarte bine.
Însă după ce am înotat o oră, m-am plictisit teribil. Ce am rezolvat? I-am păcălit, a fost interesant, însă nu mai vedeam nimic amuzant. Aşa că m-am aruncat în piscină ca să fac zgomot. Bineînţeles că m-au prins!
Atunci chiar mi s-a părut amuzant. Ce puteau să-mi facă în afară de a-mi spune că nu am voie să fiu acolo la ora aia? Am ieşit frumuşel şi mi-am văzut de treabă cu o satisfacţie nemaipomenită.
Bineînţeles că exemplele sunt nenumărate. „Accesul strict interzis” – dar ce o fi înăuntru de este aşa interzis?
Din nou, curiozitatea şi ambiţia câştigă detaşat. În primul rând pentru că suntem curioşi din naştere şi în al doilea rând pentru că ne dorim să fim puternici, să ne lăudăm că am reuşit imposibilul. Când ai intrat într-un loc interzis şi nu te-a prins nimeni, nu ai fost mândru când ai spus că ai reuşit să faci asta?

Prin urmare, fructul interzis este într-adevăr mai apetisant. Strict pentru că este interzis.

Sursa foto: via




2 comentarii:

  1. nu e grav sa vrei lucruri interzise. ce faci atunci cand vrei persoane interzise? Cand persoana nedisponibila se arata aborbabila si doritoare? Fructul interzis e ispititor, dar constiinta ta?ce faci cand vrei o persoana care nu se poate oferi pe sine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca o persoana se arata abordabila si doritoare, atunci nu mai este nedisponibila. De aici incolo ramane strict decizia ta daca esti implinit sau nu cu o astfel de persoana.

      Ștergere

Părerea ta contează !