vineri, 25 martie 2011

Limitless - Dincolo de Limite


            Bradley Cooper revine în prim-plan într-un nou block-buster, Limitless – Dincolo de Limite. Personajul prinicipal interpretat de el, Eddie Morra, un scriitor aflat în pană de inspiraţie şi proaspăt părăsit de iubita lui decide să încerce un drog’ neconvenţional, recomandat de o veche cunoştinţă de-a sa. Este vorba de o miraculoasă pastiluţă transparentă care are capacitatea de a maximiza nivelul de utilizare a creierului, până la 100%. Ce urmează este lesne de înţeles: transformare totală şi abilităţi nelimitate, de la a învăţa o limbă străină în câteva zile până la a deveni un geniu al Bursei de la New York. Problemele survin atunci când toată lumea începe să vâneze pastilele, iar Eddie Morra devine el însuşi o ţintă.
            Filmul este foarte bine realizat, începând cu faptul că ideea nu este atât de comună. Plotul, deşi pe alocuri uşor previzibil, reuşeşte să ţină telespectatorii în suspans până la finalul filmului, iar imaginile filmate cu camera în mişcare sunt spectaculoase. De menţionat că un rol însemnat este jucat de Robert de Niro. Pe scurt, filmul merită, mai ales dacă luăm în calcul ce a spus criticul de film Tim Robey de la Daily Telegraph: „Nota inovatoare a acestui concept este transformarea inteligenţei perfecte într-o super-putere şi încercarea de a-i găsi aplicaţii în lumea reală.”

Trailer Oficial

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează !