Episodul 12 - No signal.. searching... alien found: p(r)ost-modernista

Din ciclul “Doi crocodili croşetau sifon într-un bec…” vin să vă prezint un nou talent înnăscut, pe numele ei de artistă ilustră anonimă Irina Alexandra. Interesant blog, n-am ce zice: cu link-uri de melodii, cu postări în limba spaniolă (păcat că lipsesc cu desăvârşire toate accentele şi Dumnezeu ştie că spaniolii au un fetiş pentru liniuţele alea diagonale de deasupra a 3 vocale din 5), cu gânduri, dar mai ales cu aberaţii. Domnişoara I.A. (sunt comodă, ştiu, şi iubesc prescurtările) se pricepe la scris; chiar prea mult, m-aş încumeta eu să afirm. Om fi noi în epoca post-modernistă, dar dacă anul 2010 este echivalentul The Flintstones, I.A. e clar la nivelul The Jetsons.

            Să vă dau o mostră: “Într-o seară, pe la nouă, m-am trezit prefăcută-n miros de pâine prăjită, abur de cafea amară şi cântecel de trompetă, un fel de jazz de mic-dejun, într-o seară pe la nouă.”

Până aici e comprehensibil (bilă albă pentru folosirea diacriticelor); un fel de Marin Sorescu combinat cu Bacovia poemelor în proză. Problema e că după intro-ul ăsta semi-psihedelic, se complică lucrurile. “După, mai pe la zece, m-am aşezat turceşte sub masă şi-am jucat şah cu covorul. Eu mi-am pariat florile de mărgăritar, el banii de la CEC. Când ne-am plictisit, el s-a culcat în sunete mici de cobză spartă şi eu m-am dus singură până-n Singapore ca să-mi măsor neîncrederea în privighetori şi-n lemnul de brad bătrân.” Aţi înţeles ceva? Nici eu !! Repet, eu sunt inaptă, da` mă gândesc că oricât de postmodernist / avangardist / original ar fi stilul, tot parcă ar trebui să aibă o noimă. Şi am citit de vreo 3 ori postarea, mă jur, încercând să găsesc un numitor comun al frazelor. În afară de pronumele la persoana I şi de auxiliarele verbelor n-am găsit nimic.

            E liric, trebuie să recunosc, luat per ansamblu e fluid şi melodic da` unde e fondu`, nene? Adicătelea, ce vrea domnişoara să zică ea în toată chestia asta? Care e mesajul? Că mă gândesc eu că nu numai satirele şi fabulele ar trebui să aibă un tâlc. Dacă vreunul din voi are cea mai vagă idee care e ideea, aştept lămuriri. Că pe mine, sincer, mă depăşeşte. Şi să nu uit, asta nu era o postare izolată, tot blogul e aşa. Pentru stări de transă garantate, intraţi AICI.