joi, 31 mai 2012

Unde te distrezi pe litoralul românesc

Luna Mai a început cu temperaturi ridicate, soare intens şi se încheie cu nori plumburii şi ploaie. Temperaturile scăzute şi precipitaţiile vor fi prezente până în ultima zi a lunii.

Dar, mai este foarte puţin până vine vara efectiv. De pe 1 Iunie vremea se îmbunătăţeşte considerabil. Temperaturile vor fi mai ridicate peste cele obişnuite în jumătatea nordică a ţării. În restul ţării, regimul termic va fi normal. Maximele se vor încadra între 20 şi 30 Celsius.
Bineînţeles asta nu poate decât sa ne ducă cu gândul la Mare, vacanţă şi distracţie. Dacă până mai ieri Mamaia era solitară, acum este plină de activitate . Capitala distracţiei s-a mutat la mare. Multitudinea de cluburi de la malul mării  şi-a deschis larg uşile pentru petrecăreţii dornici de distracţie. Terasele şi discotecile sunt pline de viaţă. Chiar dacă preferi muzica life şi alegi să mergi la Tribute Summer Club, sau cluburile de fiţă, cum ar fi Fratelli Summer Club, Princess, Office, Player, Summer Crush, Crema Summer Club sau Bellagio, vara asta distracţia este garantata la malul mării.
Să nu uitam,  bineînţeles, de carele alegorice promovate de ilustrul nostru primar, dl Radu Mazăre. Acesta a reuşit vara trecută să organizeze o paradă a carelor decorate şi personalizate, pe un traseu de şapte kilometri, având un mare succes la public.
Şi pentru cei care doresc să vină cu familia la plajă sunt diverse activităţi, cum ar fi parcul de distracţii, parcul acvatic Aqua Magic, vizite la Delfinariu, Planetariul, Muzeul de Istorie, Cazinoul Constanţa, si multe altele.
Indiferent dacă eşti iubitor de mare, sporturi nautice, seri fierbinţi şi de neuitat, pe litoralul românesc găseşti un amalgam de evenimente care să îţi ofere încă o vară incendiară.


Un comentariu:

Părerea ta contează !