Editorial. Cum îţi dai seama că eşti un egoist

Şi te doare sufletul ...

Te priveşti în oglindă şi te întrebi dacă reflexia este a ta... parcă ochii îţi sunt morţi, parcă zâmbet nu a existat pe buzele tale, parcă totul este trist...

Îţi spui că astăzi te aduni, că astăzi e ultima zi în care nu eşti tu, că astăzi nu mai plângi! Şi când gândeşti asta te apucă plânsul! Şi plângi şi plângi...şi te întrebi de unde atâtea lacrimi?

Mergi sprijinindu-te de pereţi reci care s-au săturat de plânsul şi de jalea ta. Dar ei măcar sunt acolo...

De ce plângi? De ce mai trăieşti dacă simţi că inima îţi este sfâşiată în milioane de bucăţele? De ce mai respiri dacă aerul oricum nu îţi ajunge? De ce să te târăşti în mizeria propriei existenţe dacă oricum vrei să mori?

Întinde-te, închide ochii şi zaci! Ascultă cum inima continuă să îţi pompeze sânge în corp. Ascultă cum plămânii adună lacom aerul din încăpere. Ascultă zgomotele ce răzbat prin pereţi. Aşa sună viaţa! Egoist! Lumea nu se va opri să-ţi admire durerea! Inima nu va înceta să bată pentru că TU suferi!

Cine eşti TU? De ce ar trebui ca însăşi Viaţa să se îndure de suferinţa ta?

Ridică-te fiinţă infimă, TU, centrul universului mizer, şi priveşte afară! Nimănui nu îi pasă că TU alegi să suferi, să zâmbeşti, să mori, să cazi, să pleci, să zbori! Şi dacă nimănui nu îi pasă, înseamnă că nimeni nu te va împiedica. Aşa că ai putea să profiţi de avantaj şi să porneşti la drum. Ai putea să-ţi ştergi lacrimile şi să reîncepi să trăieşti cu adevărat! Mulţumeşte providenţei că nu ţi-a ascultat lamentările şi doleanţele patetice de umil vicios al iubirii.

Abia acum ar trebui să te doară sufletul! Pentru timpul pierdut, pentru lacrimile uscate pe podea, pentru durerea ce ţi-o provocai cu o plăcere bolnăvicioasă de a te vedea suferind! Ca un bebeluş vei porni în viaţă. Cu paşi nesiguri şi temători. Dar îţi vei reveni, îţi vei reaminti, te vei regăsi. Pentru că mereu ai fost acolo, în hibernare, aşteptând ca furtuna să treacă şi să ieşi zâmbind soarelui de Mai.

Acum ai înţeles că a trebuit să te doară sufletul...ca să redevii un egoist!