Se afișează postările cu eticheta vacante. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacante. Afișați toate postările

miercuri, 13 februarie 2013

Unde mergem în vacanţă? La mare sau la munte?


Suntem abia în mijlocul anotimpului rece. Deci încă mai avem  timp să ne decidem, dacă nu am făcut-o deja, unde mergem în vacanţă anul acesta. La mare sau la munte?
Oricare ar fi alegerea, numai termenul de „vacanţă” duce deja cu gândul la „minunat”. Şi deşi ne vom distra în ambele locaţii, trebuie să ţinem cont de anumite criterii.

În vacanţă la mare...

Şi nu mă refer aici la Marea Neagră. Asta nu pentru că nu ar fi frumos peisajul, dar nu ştiu dacă ţi-ar plăcea să îţi petreci câteva zile pe un nisip îngheţat, privind la valuri, cu patru geci pe tine.
Mă refer la vacanţele exotice. Care sunt minunate bineînţeles. Cui nu i-ar plăcea să se întoarcă acasă, în luna februarie, cu un ten creol perpelit de soare?

Singurul impediment ar fi de natură financiară.... Pentru că locaţiile exotice se află la distanţe foarte mari de ţara noastră, singura modalitate de a ajunge acolo este cu avionul. Iar un bilet de avion spre Thailanda, de exemplu, costă aproximativ 1000 de euro. Si unde mai pui cazarea, mâncarea şi restul distracţiei.

O vacanţă la mare poate fi foarte reuşită în anotimpul rece dacă nu vrei să faci economie.
Ştim deja că anotimpul călduros oferă nenumărate posibilităţi. Poţi face sporturi nautice, te poţi distra în cluburi până dimineaţă, te poţi plimba la ce oră vrei tu fără să fie foarte frig, sau poţi pur şi simplu să leneveşti la soare pe un şezlong.

În vacanţă la munte...

Dacă alegi opţiunea asta o poţi face şi cu bani puţini, pentru că avem pârtii şi în România. Poţi să faci o excursie şi în afara graniţei, bineînţeles. În Franţa, Austria, sau cu bani şi mai puţini, în Bansko – Bulgaria. În Bulgaria însă nu poţi ajunge decât cu maşina, iar dacă eşti din Arad ai cam încurcat-o.

Revenind, ideea e că iarna la munte nu ai prea multe opţiuni de distracţie. Dacă nu ştii să schiezi sau să te dai cu placa... cam nasol pentru tine. Poţi să te plimbi cu bobul sau cu sania...sau alte maşinării, însă cam atât.
Iar ofertele cele mai incitante pentru distracţie constau în vin fiert. Bei la căni de vin fiert până ţi se abureşte inima...

Dar dacă eşti genul care doreşte relaxare totală, aceasta e cu siguranţă cea mai bună opţiune. Te poţi plimba prin zăpadăc ca mai apoi sa te întorci într-o cabană călduroasă şi sa leneveşti lângă un şemineu. Cu o carte în mână şi un pahar de vin roşu, sau alături de persoanele dragi ţie, la bârfă, la mai multe pahare de vin roşu.

Din păcate şi skiatul este destul de scump. Dacă nu ai skiuri, te costă 50 de lei să îi închiriezi. Apoi, te mai costă încă 130 de lei un ski-pass pentru o zi întreagă. Ceea ce este ENORM. Dacă vrei să schiezi cel puţin cinci zile, iar ai încurcat-o.

În concluzie, să mergi în vacanţă la ski este mai avantajos oricum faţă de o vacanţă exotică, iar dacă nu practici sporturi extreme, aproape că nu plăteşti mai nimic.
Oricum nu contează unde mergeţi în vacanţă, la mare sau la munte, important este să ajungeţi acolo!


Citeşte mai departe >>

joi, 31 mai 2012

Unde te distrezi pe litoralul românesc

Luna Mai a început cu temperaturi ridicate, soare intens şi se încheie cu nori plumburii şi ploaie. Temperaturile scăzute şi precipitaţiile vor fi prezente până în ultima zi a lunii.

Dar, mai este foarte puţin până vine vara efectiv. De pe 1 Iunie vremea se îmbunătăţeşte considerabil. Temperaturile vor fi mai ridicate peste cele obişnuite în jumătatea nordică a ţării. În restul ţării, regimul termic va fi normal. Maximele se vor încadra între 20 şi 30 Celsius.
Bineînţeles asta nu poate decât sa ne ducă cu gândul la Mare, vacanţă şi distracţie. Dacă până mai ieri Mamaia era solitară, acum este plină de activitate . Capitala distracţiei s-a mutat la mare. Multitudinea de cluburi de la malul mării  şi-a deschis larg uşile pentru petrecăreţii dornici de distracţie. Terasele şi discotecile sunt pline de viaţă. Chiar dacă preferi muzica life şi alegi să mergi la Tribute Summer Club, sau cluburile de fiţă, cum ar fi Fratelli Summer Club, Princess, Office, Player, Summer Crush, Crema Summer Club sau Bellagio, vara asta distracţia este garantata la malul mării.
Să nu uitam,  bineînţeles, de carele alegorice promovate de ilustrul nostru primar, dl Radu Mazăre. Acesta a reuşit vara trecută să organizeze o paradă a carelor decorate şi personalizate, pe un traseu de şapte kilometri, având un mare succes la public.
Şi pentru cei care doresc să vină cu familia la plajă sunt diverse activităţi, cum ar fi parcul de distracţii, parcul acvatic Aqua Magic, vizite la Delfinariu, Planetariul, Muzeul de Istorie, Cazinoul Constanţa, si multe altele.
Indiferent dacă eşti iubitor de mare, sporturi nautice, seri fierbinţi şi de neuitat, pe litoralul românesc găseşti un amalgam de evenimente care să îţi ofere încă o vară incendiară.


Citeşte mai departe >>

Turiştii bombardează staţiunea Mamaia de Rusalii

Deşi vremea ne joacă feste, pe litoralul românesc se anunţă prezenţa unui număr foarte mare a turiştilor români şi străini. În data de 29 mai, a aterizat primul avion cu turişti germani în Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, cursele dinspre Nurenberg şi Frankfurt vor avea frecvenţa săptămânală şi vor aduce prin intermediul tour-operatorului Thomas Cook Neckerman aproximativ 5.000 de turişti.

Deşi nu există un sistem de rezervări online, pentru cazările din România se estimează că minivacanţa de Rusalii va aduce cu 70% mai mulţi turişti pe litoral, conform celor spuse de Corina Martin, Preşedintele ANAT România.

În Staţiunea Mamaia, hotelierii au creat pachete speciale de două nopţi, iar preţurile pornesc de la 104 lei, la un hotel de 2*, 183 lei la 3*, 242 lei la un hotel de 4* ajungând şi până la  900 lei pentru un hotel de 5*.

Datorită weekend-ului prelungit şi a numărului mare de turişti autorităţile locale şi patronii de cluburi şi localuri din Constanţa şi Mamaia au anunţat diverse evenimente de animaţie, muzică şi divertisment: concert Direcţia 5 şi Guess Who, concert CRBL, prezentări de modă, concursuri cu premii, Gipsy Casual-Eurapean Balkanic Show, în aceasta perioadă va avea loc şi întâlnirea anuală a motocicliştilor.

„Om liber, tu vei iubi intotdeauna marea” Charles Baudelaire
Citeşte mai departe >>