Dragele mele, răspunsul este unul înfiorător. Nu! Nu putem scăpa definitiv şi irevocabil de celulită. Din nefericire este un duşman cu care trebuie sa ne luptăm permanent. Asta ca sa nu mai vorbim despre faptul că a venit vara şi este imperios necesar să o tratăm. Dacă până acum am putut să o ascundem sub haine, acum este cazul să luam măsuri drastice.
Să începem cu începutul. Cea mai bună şi eficace metodă este, bineînţeles, masajul anticelulitic, însoţit de sport, hidratare şi un consum serios de legume şi fructe.
Cei şase paşi de urmat în combaterea celulitei
1. Masajul anticelulitic profesional, preferabil însoţit de împachetări termice. Împachetările le puteţi face singure, acasă, folosind o cremă cu efect termic în zonele cu probleme, şi înfăşurate apoi cu folie de plastic pentru 30 - 40 de minute.
2. Duşurile scoţiene - alternând apa rece şi apa caldă, este una dintre cele mai bune metode, şi mai ales este la îndemâna oricui. Circulaţia sângelui este stimulată iar ţesuturile adipoase încep să dispară.
3. Reduceţi consumul de sare! Sarea în exces favorizează reţinerea apei în ţesuturi, sprijină acumularea toxinelor şi face vizibil aspectul de coajă de portocală.
4. Consumaţi multe lichide! Beţi cât mai multă apă şi consumaţi foarte multe ceaiuri de plante neîndulcite. Este indicat să beţi doi litri de lichide. Hidratarea este esenţială dacă vreţi să câştigaţi lupta cu celulita.
5. Menţineţi un regim sănătos - trebuie să aveţi un echilibru constant în meniul vostru, dar şi în activităţile zilnice. Consumaţi cât mai multe legume şi fructe, produse sănătoase şi bineînţeles, nu abuzaţi de alcool şi nicotină.
6.Sport - Mişcarea este foarte importantă! Indiferent dacă alegeţi să mergeţi la sală,să faceţi mişcare acasă sau pur şi simplu să alergaţi în parc, puţin sport nu trebuie să lipsească. Tonifierea şi stimularea musculaturii ajută la combaterea celulitei.
Dacă sunteţi hotărâte să scăpaţi de celulită şi să arătaţi minunat în hainele de vară, este cazul să vă puneţi pe treabă! Este o luptă continuă în combaterea celulitei, aşa că vă urez mult succes şi un corp minunat!
Multumim foarte mult pentru aceste sfaturi utile!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult pentru aceste sfaturi!O sa incerc sa tin cont de aceste sfaturi!
RăspundețiȘtergereFoarte bune sfaturile!
RăspundețiȘtergere