Site-ul american Boxingnews scrie că stafful britanicului a încălcat regulamentul intrând pe ring înainte ca meciul să se încheie. Acest lucru ar putea duce la descalificarea lui Froch.
Scott Gilfoid a declarat „Nu ştiu cum organizează meciurile de box în Anglia, dar peste tot în lume un pugilist este descalificat dacă membri ai staff-ului său intră în ring în timp ce meciul este în desfăşurare. În caz că nu aţi văzut faza, Eddie Hearn (managerul lui Carl Froch) a intrat în ring pentru a-şi felicita favoritul in timp ce Bute era încă numărat de arbitru. Se ajunsese doar la trei când Hearn era deja în ring, iar în acel moment Froch ar fi trebuit descalificat”. Gilfoid a adăugat: „Ştiu că îl va durea, dar Froch ar trebui să piardă meciul. Regulile sunt reguli”.
Froch nu ar fi primul pugilist care pierde un meci din cauza echipei sale. Există un precedent în boxul american. Carlos Molina a fost descalificat după o situaţie similară. Îl făcuse K.O. pe adversarul său, acesta primea numărătoarea arbitrului când în ring a pătruns un membru din echipa lui Molina.
Scott Gilfoid a declarat că „probabil Bute nu o să facă acest lucru şi nu o să protesteze la Federaţia Internaţională de Box, însă dacă ar face-o ar avea o şansă bună ca victoria lui Froch să se transforme total”.
La venirea sa în ţară, Lucian Bute a declarat că nu va depune contestaţie deoarece a nu a pierdut meciul din această cauză. Pugilistul va rămâne acasă pentru o lună de zile, timp în care nu îşi doreşte să discute despre abominabila seară de sâmbătă. Acesta a afirmat că nu a avut tăria de caracter sau puterea de a se uita la meci. Îşi recunoaşte greşelile tehnice şi faptul că s-a lăsat ţintuit în corzi de către Froch, dar infirmă zvonurile că se va retrage.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta contează !