Complicată viața…asta e concluzia la finele unei zile obișnuit de neobișnuită.
Știam ce, sau mai bine zis pe cine așteptam, dar pentru prima oară m-am întrebat dacă se merită efortul de a sta în acest stand by.
Care este limita sau ce ne determină să vedem că am stagnat într-o situație fără cale de întoarcere, de compromis, de continuare sau... încetare pur și simplu?
Ce faci atunci când știi că nu se mai poate așa, dar că nimic nu se poate schimba?
Ce faci atunci când vrei mai mult dar știi că nu vei primi altceva decât ce ai aici și acum?
Poți cu siguranță să crezi că există un răspuns simplu și anume: să schimbi persoana pe care o aștepți cu alta care să ofere, fară dar și poate, ceea ce simți că meriți, ceea ce aștepți.
Aici intervine problema de fapt și umorul negru se poate resimți din plin…nu îți dorești altă persoană. Îl dorești pe EL, cel mult așteptat, cel defectuos și vicios, cel care se lasă așteptat…
Și EL, ființa capricioasă mult iubită, știe că iubirea ta este cel puțin momentan, nemărginită. Și profită !!!
Așteptările devin mai dese, pauzele mai lungi, dorul mai mare…pentru că sunt aici. Dacă nu aș fi fost, obrăznicia din privirile aruncate, aroganța și încrederea nu le-aș fi putut surprinde în privirile pe care mi le acordă cu atâta zgârcenie.
Uneori îl privesc revoltată. Mă zbat, mă lupt să scap, să ies, să uit. Și atunci mă privește blând și mă sărută pe creștet…atât costă capitularea mea definitivă și irevocabilă…un sărut de la EL.
Când mă supăr, mă supăr de fapt pe mine, pe micimea, neputința, dedicarea și închinarea mea LUI.
EL, care niciodata nu cere, ci întotdeauna ia, cel care nu roagă ci așteaptă, cel care nu îți arată că te vrea, dar nici nu te lasă altcuiva. EL cel care știe că meriți mai mult, dar nu îți arată, cel care pune întrebări, dar nu oferă răspunsuri, cel iubit care a uitat să îmi arate iubirea…pentru că este EL.
Este călăul și eroul meu, iar eu, ca un damnat sau o prințesă, sunt a LUI. Iremediabil și absolut.
stand by=in asteptare
RăspundețiȘtergere