Este necesar să ştii cum să-ţi ajuţi memoria, deoarece creierele noastre nu sunt calculatoare, cărora să le putem cumpăra, pur şi simplu, un hard-disk mai mare, care să poate stoca toate informaţiile pe care le considerăm utile, necesare sau interesante. Creierul uman este mult mai complex, chiar şi decât cea mai avasantă tehnologie. Există, însă, câteva soluţii care să te scoată din impas.
- Nu sări peste somn sau exerciţii fizice!
E destul de simplu – dacă nu dormi suficient, creierul tău nu funcţionează la capacitate normală, ceea ce afectează creativitatea, abilitatea de a rezolva problemele şi gândirea critică. Mai mult decât atât, ca să poţi învăţa sau memora ceva, ai nevoie de un somn bun, pentru că atunci se sedimentează toate informaţiile. Cât despre sport sau exerciţii fizice, acestea măresc cantitatea de oxigen primită de creier şi reduc riscul apariţiei unor boli care afectează memoria, cum ar fi diabetul sau bolile cardiovasculare.
2. Fă-ţi timp pentru prieteni şi distracţie!
Relaţiile interpersonale stimulează creierul şi sunt, probabil, cel mai bun tip de exerciţiu mental. În plus, studiile arată că persoanele cu o viaţă socială activă nu se confruntă atât de devreme cu degradarea memoriei. Iar râsul este incredibil de benefic, întrucât mai multe zone ale creierului sunt implicate, spre deosebire de răspunsurile emoţionale, care sunt limitate la o anumită zonă a creierului.
- Ţine nivelul de stres sub control!
Stresul e unul dintre duşmanii cei mai de temut ai creierului şi, implicit, ai memoriei. În timp, dacă nivelul de stres nu este ţinut sub control, el distruge neuronii, precum şi hipocampusul, zona creierului responsabilă cu formarea de amintiri şi cu ’căutarea în arhivă’ a celor vechi. Un remediu bun ar fi meditaţia, o activitate care ajută la îngroşarea scoarţei cerebrale şi care stimulează crearea de conexiuni între neuroni, îmbunătăţind astfel şi memoria.
- Consumă alimente care stimulează creierul!
O dietă bazată pe fructe, legume, cereale integrale şi grăsimi ’bune’ este extraordinar de benefică sănătăţii organismului, însă ea ajută şi memoria. Iată câteva sfaturi privind ce să mâncăm şi ce nu:
· Omega-3 – se găseşte în special în peşte (mai ales somon, ton, păstrăv sau hering), dar pentru cei care nu sunt fani, alternativele ar fi nucile şi seminţele de floarea soarelui sau de dovleac.
· Grăsimi saturate – sursa principlă: produsele de origine animală, cum ar fi carnea roşie, laptele integral, untul, brânza, smântâna şi chiar îngheţata.
· Fructe şi legume – cât mai multe, deoarece conţin o cantitate mare de antioxidanţi; sugerate sunt cele cu frunze verzi (spanac, brocolli, salată) şi fructe precum caisele, mango şi pepenele.
· Vin (sau suc de struguri) – băut moderat (cam un pahar pe zi pentru femei, două pentru bărbaţi), vinul roşu pare a fi alegerea optimă, deoarece este bogat în resveratrol, o substanţă care măreşte fluxul de sânge către creier şi care reduce riscurile apariţiei bolii Alzheimer. Alte alimente care conţin resveratrol sunt sucul de struguri sau de afine, strugurii proaspeţi, fructele de pădure şi alunele.
- Pune-ţi creierul la treabă!
Memoria funcţionează pe acelaşi principiu ca şi masa musculară: dacă nu o ’lucrezi’, o pierzi. Cu alte cuvinte, cu cât îţi pui mai mult creierul la treabă, cu atât el va fi mai capabil să proceseze şi să memoreze informaţii, iar pentru a-ţi pune creierul la treabă nu ai nevoie decât de activităţi care să spargă rutina. Acestea trebuie doar să îndeplinească următoarele trei criterii: să fie ceva nou, astfel încât să-ţi stimuleze creierul, să solicite un oarecare efort mental şi să fie distractiv. Exemplele includ învăţarea unei noi limbi sau cum să cânţi la un instrument, rezolvarea de integrame sau de sudoku.
Citește aici partea a II-a
Citește aici partea a II-a
ms de postare.chiar aveam nevoie ca am bacul...:)
RăspundețiȘtergerecu placere... sa speram ca te ajuta... si maine vin cu partea a doua, cu trucuri propriu-zise... btw, mult succes la bac !! :)
RăspundețiȘtergereIt's a shame you don't have a donate button!
RăspundețiȘtergereI'd most certainly donate to this fantastic blog! I guess for now i'll
settle for book-marking and adding your RSS feed to my Google account.
I look forward to fresh updates and will talk about this blog with my Facebook group.
Talk soon!
Also visit my site - know memes