Mi se pare foarte amuzant cum am ajuns sa traim. Mai exact, de-a dreptul bulversant! Vrem cu ardoare sa avem tot ce exista pe acest pamant, de la sentimente, bunuri, idei, afaceri, bani, lux, iubire, libertate, distractie, animale de companie pana la sosete de plus la 1,5 Ron bucata.
Nimic rau pana aici...doar ca, ne dorim sa avem pisica, dar lasa par. O pastram o perioada pana ce nervii nostri ating cote maxime. Iar in acel moment renuntam si ne dam seama ca am facut cea mai mare gresala cand am luat pisica. Si o abandonam.
Ne dorim si tanjim dupa o relatie serioasa... doar ca, dupa ce o avem, constatam ca nu mai putem face nimic in libertate deplina. Trebuie sa dam explicatii, trebuie sa facem TOATE planurile in functie si de preferintele iubitului, trebuie sa ne program Craciunul, Revelionul si Pastele cu toate soacrele. Trebuie sa ne alegem cuvintele ca sa nu suparam persoana de langa noi, trebuie sa nu fim prea glumeti cu un prieten ca interpreteaza iubi ce vrea, trebuie sa iesim dupa ora 20.00 numai cu persoane de acelasi sex ca se considera golaneala. Trebuie, trebuie, trebuie! Si ne apuca nervii ca nu putem fi exact cum vrem, nu putem gandi exact ce vrem, si nu putem reactiona exact cum vrem. Unii stau si acumuleaza frustrari dupa frustrari, iar majoritatea renunta. Gata si cu relatia serioasa.
Ne dorim libertate deplina si dreptul de a face orice, la orice ora... doar ca, devenim depresivi. Ne trezim cand vrem, mergem unde vrem, iubim pe cine vrem si nu acceptam nimic din ce ne-ar putea devia de la drumul nostru. Nu facem niciun compromis si nu permitem nimanui sa ne pericliteze fericirea in vreun fel. Ne construim relatia de cuplu pe principii europeno-moderne lasandu-i astfel posibilitatea partenerului sa faca ce vrea, cand vrea. Apoi ne dam seama ca avem nevoie de afectiune, de sfaturi, de impartasirea tristetilor si a bucuriilor cu persoana de langa noi. Si renuntam la libertate, intram intr-o relatie serioasa
Ne dorim o afacere proprie pentru a nu depinde de nimeni... doar ca, atunci cand o avem, ne dorim din toata inima sa fi fost angajati pe vecie. Initial pare totul superb, chiar si in ciuda sacrificiilor pe care le faci la inceput de drum. Ai propriul birou, te duci cand vrei, pleci cand vrei, faci ce vrei cu banii si nu dai explicatii niciunui sef nesatisfacut pe parcursul noptii. Apoi constatam ca se strica imprimanta, cade faianta, trebuiesc inlocuite geamurile,aparatele de cafea, laptopuri-le si scaunele. Vin un milion de controale, ti se cer 1000 de autorizatii. Ai nevoie de anexa inregistrata la ANAF pentru ca respiri aer in sediul social, si probabil ca poti face bani din asta, e un fel de bussiness air. Iti suna telefonul de 6 ori pe minut si constati ca esti responsabil direct pentru toti clientii tai. Indiferent de nemultumirea pe care o au, tu trebuie sa gasesti solutia. Si atunci iti doresti sa fi ramas angajat, sa nu fi nevoit sa raspunzi de ceva si nici sa platesti vreo chirie.
Ne dorim sa fim dezinvolti, sa aratam lumii ca nu ne pasa de ceea ce gandesc ceilalti. Dar de fapt traim pentru asta. Ne intereseaza in mod absolut ce spun oamenii despre ultima poseta, ultima masina, ultimul brand achizitionat. Pentru ca imaginea conteaza...
De ce atâta nemulţumire?! În primul rând pentru că ne păstrăm prea mult atenţia focalizată asupra a ceea ce lipseşte. Indiferent cât obţinem, mintea noastră e setată să ne amintească foarte des ce lipseşte din viaţa noastră. Rareori ne concentrăm pe ceea ce avem, pe ceea ce putem face, pe evoluţia noastră şi atunci pierdem ocazia de a ne bucura şi de a ne fructifica aptitudinile.
RăspundețiȘtergereRareori ne concentrăm pe ceea ce avem
RăspundețiȘtergere