Copii în haine de adulţi

Mai toţi suntem copii în haine de adulţi. Să ne gândim logic, odată cu trecerea anilor se schimbă multe, însă anumite lucruri rămân mereu la fel, iar printre cele mai pregnante se află şi acele obiceiuri mai mult sau mai puţin proaste rămase de cînd erai copil. Dacă zici că nu e aşa sau nu-ţi vine niciunul în minte, am făcut eu o mini-listă, inspirându-mă în mare parte de la chestiile ’copilăreşti’ pe care eu încă le fac.

• Ţi-e foame rău de tot, dar observi că nu mai ai pâine în casă. Ăsta e un complot al universului!! Cobori la chioşcul standard de lângă blocul tău, cumperi pâine şi pe drumul spre casă, nu te poţi abţine să nu muşti colţul. Are el ceva aparte, o fi mai crocant decât restul pâinii, cine ştie. Şi automatismul ăsta a rămas de când erai copil şi te trimitea mama la magazin înainte de masă – tu nu mai ştiai nici cum te cheamă de foame, iar ca să mai ’rezişti’ câteva minute, te amăgeai cu colţul pâinii.
• Ieşi din casă şi te duci... unde o fi, la serviciu, la cursuri, pur şi simplu în oraş, mă rog. Pe lângă faptul că verifici clanţa uşii de la intrare de vreo două ori ca să te asiguri că uşa e cu adevărat închisă, din când în când ai tendinţa de a-ţi verifica geanta sau buzunarele ca să vezi dacă mai ai cheile, telefonul şi portofelul. Nu că ar avea alea cum să dispară din moment ce tu le-ai pus acolo când ai plecat de acasă, dar ca să fii sigur, pentru că atunci când erai copil, mama îţi dădea cheile de la casă şi îţi spunea de zece ori înainte să ieşi pe uşă să ai grijă să nu le pierzi.
• Ieşi din casă şi te duci... unde o fi. Dar pe drum spre destinaţia ta, îţi dai seama că ai uitat ceva acasă şi e musai să te întorci. Îţi scoţi telefonul şi îţi suni colegul de apartament, partenerul de viaţa, mama, tata, sora sau pe oricine cu care locuieşti (evident, punctuleţul ăsta nu se aplică celor care locuiesc singuri) şi le zici că ai uitat acasă... să zicem... cheile. Eh, exceptând cazurile în care stai la etajul patru, deşi nu e neapărat exclus, îţi va fi lene să urci până în casă să-ţi iei cheile şi îi vei spune persoanei pe care ai sunat-o în prealabil să iasă la geam să ţi le arunce. E exact ca atunci când erai copil, numai că acum în loc să răcneşti la mama să-i ceri mingea sau păpuşa sau mai ştiu eu ce şi să iasă tot cartierul la geam din cauza vocalizelor tale de privigheCioară, acum te-ai modernizat şi dai un telefon. Ah, şi nu mai ceri vreo jucărie, ceri cheile sau nu ştiu ce acte pe care le-ai uitat.
• Trebuie să ajungi undeva, însă eşti deja în întârziere. Şi atât de mult te-ai lălăit prin casă făcând nimic, încât cu cinci minute înainte să ieşi pe uşă, îţi dai seama că parcă ai mânca ceva. Nu mai ai timp să te opreşti pe la vreun magazin sau fast-food (că la ce cozi sunt la McDrive mai nou, numai fast-food nu mai e...), aşa că rupi un colţ de pâine, dacă mai ai timp pui şi ceva în el (salam, caşcaval, ce-o fi), dacă nu, asta e, şi o zbugheşti pe scări clefăind de zor. Când erai copil, nu te grăbeai să ajungi undeva anume, dar vroiai să ieşi afară la joacă fără să mai pierzi vremea prin casă, iar dacă asta înseamna să mănânci din mers, nicio problemă, că doar oamenii, în general, sunt multifuncţionali.