vineri, 25 martie 2011

Episodul 5 – Caz PENAL – Conspiraţii extra-intra-terestre

Colindând netul cu drag şi spor, am dat peste un blog foarte interesant, al domnului Julien din Târgu Mureş. De ce spun interesant? Păi nici nu ştiu cu ce să încep. Poate cu faptul că respectivul domn, care probabil se numeşte Iulian sau chiar Ionel, da e mai fensi să-ţi franţuzeşti numele (sau poate se voia a fi în engleză şi a încurcat literele) are senzaţia că tot universul complotează împotriva lui.

Dacă ar fi să dăm crezare spuselor sale, înseamnă că în scurt timp ne invadează extratereştrii, vin 3 meteoriţi peste noi, Obama e de fapt un klingonian undercover care încearcă să ne spele tuturor creierele, iar Elodia a complotat de fapt cu Dan Diaconescu ca să-i crească acestuia rating-ul.
            Domnu’ Ionel (că Julien e prea pompos, nu-mi place) a ales să folosească beneficiile incredibile ale tehnologiei pentru a-şi exprima frustrările cu privire la… de fapt, Dumnezeu ştie de ce e el frustrat. Concluzia e că dumnealui are o tonă de dosare penale, pe care foarte mândru, le prezintă, atât sub formă de jepegeu cât şi de listuţă (ca să nu existe loc de confuzii); însă nu asta ne interesează, să le stăpânească sănătos. Problema e că nişte oameni răi conspiră împotriva lui iar el, ca un veritabil Lancelot al mileniului III, jură că va face dreptate cu ajutorul…ţineţi-vă bine…unui ziar online, în care îi va demasca pe toţi. (Staţi să mă adun de pe jos că am căzut de pe scaun de râs.)
            Trecem peste cele câteva comentarii la partea de gramatică, deşi sunt convinsă că nu există în Dex cuvântul “procoroare” (sau poate asta era şi ideea… La naiba, nu m-am prins…), însă când vine vorba de injurii şi invective, domnu’ Ionel aduce încă o dovadă că românul este inventiv, mai ales la partea de vocabular neortodox. Şi acum vine întrebarea logică: ce-aţi obţinut, domnu’ Ionel, cu postarea asta? Am observat, într-adevăr, că aveţi ditamai imaginaţia când vine vorba de inventarea de noi metafore; bun, altceva? Să ne dăm în stambă, zic, că doar pentru asta există bloguri.

            Vă las o mostră din defulările domnului Ionel. Asta aşa, ca aperitiv. Restul, AICI.


“Ei bine... în luna ianuarie a acestui an, aflu că jegul de Pescar, mahalagioaica de Ferentari, Constantineasca, alături de inocenta de Sonia Deaconescu, de soţul acesteia, Ciprian Deaconescu, care între noi fie vorba, a fost şi continuă să fie mâna cu care jegu’ de Pescar îşi face laba şi se şterge la cur cu coceni... împreună cu alţi poliţai din Harghita, au depus cu toţii, în cor, o plângere împotriva mea, pentru... o aşa zisă calomnie pe blog!!!...” * Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Adică nu vă atacaţi degeaba. :P









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează !