Am un prieten care îmi spune constant că sunt nebună. Primele câteva dăţi l-am contrazis. După-aia m-am obişnuit să zâmbesc şi să zic ”Da!”. Îmi place să cred că nu vorbeşte serios, dar nici nu-mi bat capul să-l întreb dacă e aşa sau nu. Oricum, nu despre asta e vorba. E vorba despre micile frustrări pe care le are fiecare din noi, ceea ce ne face pe toţi mai mult sau mai puţin nebuni. Sau, ca să mă exprim mai dulce, unici. Dar să detaliem. Ce poate fi frustrant?
Scenariul 1. Ieşi cu prietenii undeva – în oraş, la un grătar, la o petrecere, oriunde. La un moment dat, decizi să te retragi în glorie înaintea lor. Eh, chiar dacă ei mai rămân fie şi numai un sfert de oră, întotdeauna se întâmplă ceva interesant în acel sfert de oră pe care tu, inevitabil, îl ratezi. Că e o fază amuzantă, o întâmplare haioasă, o perlă scoasă de vreunul din ei, toţi vor glumi a doua zi pe tema asta iar tu nu vei înţelege absolut nimic. Şi te întrebi de ce n-ai mai rămas şi tu şi te hotărăşti ca data viitoare să pleci ultimul, ca să te asiguri că eşti în toiul evenimentelor. Evident, când faci asta, nu se întâmplă nimic interesant. Frustrant.
Scenariul 2. Tu şi X aţi păţit o chestie funny. X decide să le povestească şi celorlalţi ce s-a întâmplat, numai că, om fiind, poate nu-şi aminteşte faza exact sau modifică fără să vrea anumite detalii care oricum sunt minore sau insignifiante. Tu, ca un veritabil fixist ce eşti, nu te poţi abţine să nu intervii ca să inserezi varianta reală. Parcă te zgârie pe creier că ştii că, de fapt, nu era ora 6 seara când s-a întâmplat, era 6 jumate şi eraţi la Carrefour, nu la Real. Şi te enervează că vrei tu neapărat să respecţi ’adevărul istoric’, chiar dacă ştii că întrerupându-l pe cel care povesteşte, strici tot farmecul poveştii. Mai frustrant.
Scenariul 3. O mână de oameni, toţi nebuni, toţi cu ideile lor. Numai că întotdeauna unul din ei va fi Capul Răutăţilor. ”Hai să mergem în barul Ţ!”. ”Foarte tare, hai!”. Şi abia aştepţi, că e unul din barurile care îţi place şi n-aţi mai fost acolo de un secol şi nu mai poţi de nerăbdare. Dar cu un sfert de oră înainte să plecaţi, vine Capul Răutăţilor şi zice: ”Haideţi mai degrabă în barul Y, am auzit eu că e super tare!”. Şi are o putere de convingere atât de mare încât toţi se sucesc după el, şi tu, implicit, că deh, doar aţi ieşit cu toţii. Şi ajungeţi în barul Y, nu-ţi place de nicio culoare şi blestemi toată seara, suspinând cu jale după barul Ţ, unde aveau limonadă colorată cu umbreluţă în pahar. Şi mai frustrant.
Scenariul 4. Tu eşti Capul Răutăţilor. Şi ieşiţi sâmbătă seara în oraş. Şi toţi vor la bowling. Foarte drăguţ. Parcă ai vrea şi tu, dar parcă ai merge la patinoar, că tot e decembrie şi e destul de frig şi parcă îţi arde de nişte căzături pe gheaţă. Fiind Capul Răutăţilor, îi convingi pe toţi să mergeţi la patinoar. Cât extaz! Ajungi acolo şi nu trece niciun sfert de oră şi cazi şi îţi rupi mâna. Ambulanţă, spital, operaţie, de astea. Mai bine te duceai la bowling. Cel mai frustrant.(Sabrina, asta e pentru tine! :P)
