marți, 12 iunie 2012

Fly Project pregătită să spargă din nou topurile



 Toată lumea îl va asculta în maşină în drum spre mare şi cu siguranţă fiecare dintre noi ne vom regăsi în versurile lui, noul single Fly Project se numeşte „Back în my life” şi este o noua producţie Fly Records, alături de casa de discuri Roton.

Deşi fiecare piesă a lor a cucerit topurile în foarte scurt timp, Tudor şi Dan se declară mai încrezători că niciodată în noua producţie: „Este poate cea mai bună piesă a noastră de până acum. Credem în ea MAXIM” declară Tudor. 
„Back în my life” a apărut dintr-un mix de stări şi sentimente transmise de către băieţii de la Fly Records - Dan Denes, Tudor Ionescu, alături de Tudor Parghel şi Silviu Tudor, din trupă Sunset54 - într-o seară de lucru la studio: „Pe noi ne inspiră tot: toate întâmplările noastre, tot ce se întâmplă în jurul nostru,  toate discuţiile dintre noi pot ajunge o idee. Apoi o piesă” spune Tudor.
 e această data, băieţii au ales să lanseze piesa direct pe pagina oficială de Facebook a trupei Fly Project, urmând să filmeze un videoclip în cel mai scurt timp.

Back în my life:  https://www.youtube.com/watch?v=wzfZG_WpwFs&hd=1
Facebook - http://www.facebook.com/FLYPROJECTOFFICIAL
Youtube - http://www.youtube.com/uşer/FlyRecordsOfficial
   
Citeşte mai departe >>

Băieţelul Cătălinei Grama a împlinit duminică 1 an


Vedeta din „Serviciul Român de Comedie” de la Pro Tv a avut un week-end plin de emoţie. Băieţelul ei, Achim, a împlinit 1 anişor, iar fericita mămica a avut grijă să-l sărbătorească aşa cum trebuie: i-a organizat un garden party la care au fost invitaţi rudele şi cei mai apropiaţi prieteni. „Achim a fost un sărbătorit foarte vesel şi cuminte! A fost o gazdă bună pentru toţi oaspeţii săi! A avut o petrecere  foarte reuşită şi noi am fost cu toţii emoţionaţi! Achim a fost foarte admirat pentru că şi-a întâmpinat invitaţii foarte cool şi a purtat şi papion”, povesteşte Jojo.
Actriţa de la Pro Tv mai spune că duminică i-a tăiat moţul lui Achim şi că a aşteptat cu emoţie să vadă ce obiecte va alege micuţul, conform tradiţiei: „A ales obiectele de pe tăviţă foarte bine dispus. Mai întâi a luat o papiotă, apoi o scoică şi un pieptăn. Aşa că... noi credem că va fi un om iscusit, iubitor de natură şi mereu dichisit! Aşa cum ne-am dorit mereu!! Pur şi simplu îl adorăm pe Achim”, mai spune Cătălina Grama.
Îmbrăcat în cămăşuţă albă şi dichisit cu papion, micuţul Achim şi-a aşteptat oaspeţii într-un cadru intim, la o petrecere în aer liber cu flori şi baloane. Mai mult decât atât, invitaţii au fost răsfăţaţi şi cu un cocktail care i-a purtat numele sărbătoritului. „Am făcut un cocktail al petrecerii, coktailul lui Achim, cu fructul pasiunii, pentru că Achim este fructul pasiunii noastre”, mai spune Jojo.   
Citeşte mai departe >>

vineri, 8 iunie 2012

Elena Gheorghe în aceeaşi campanie cu Lenny Kravitz şi Katy Perry


Elena Gheorghe are o vară plină de proiecte muzicale! Artista s-a întors de curând din Germania, unde a filmat un clip special pentru postul de televiziune Pro7. Piesa „Hot Girls” a fost aleasă de cei de la Sony Music Germania, convinşi de potenţialul ei de a deveni hit, iar conducerea canalului german  a ţinut să îl folosească în campania lor de vară. Anii  trecuţi, în acest proiect au fost implicaţi artişti internaţionali cum sunt Kate Perry şi Lenny Kravitz. „Mă bucur foarte mult ca Hot girls a fost aleasă pentru această campanie. Am filmat deja un clip special, la Munchen. Filmarea a durat în jur de 12 ore şi totul s-a desfăşurat cu o precizie nemţească! Este un clip în care am filmat alături de cele mai importante vedete de la Pro7, un clip care te duce cu gândul la soare,la mare,  la vacanţă”, a declarat Elena. Pentru acest videoclip a existat şi o coregrafie specială” E vorba de câţiva paşi simpli, uşor de reţinut, pe care oricine să îi poată dansa în această vară”, a mai adăugat artista.
Proiectele Elenei din aceasta vară sunt abia la început. Artista pregăteşte o mulţime de surprize atât pentru publicul din ţară, cât şi pentru fanii ei din străinătate.  
Citeşte mai departe >>

Secretele „ruşinoase” ale femeilor

Într-o relaţie de cuplu sexul este foarte important. Comunicarea şi compatibilitatea sunt de altfel un criteriu eliminatoriu între doi parteneri.
Deşi se spune că nu te poţi baza numai pe sex, o viaţă sexuală proastă sau absenţa acesteia poate distruge o relaţie.

Din cauza insatisfacţiei produsă de actul sexual, devine inevitabilă dispariţia dorinţei de a-l practica. Este deci obligatoriu să căutăm cauzele acestei insatisfacţii pentru a le putea combate. Cauzele pot fi multiple, dar toate reflectă asimetrii între activitatea sexuală a bărbatului şi cea a femeii.

Apogeul copulaţiei la femei apare după o excitaţie prelungită, mai lungă de douăzeci de secunde, în cazul bărbaţilor ajungând şi până la douăzeci de minute. Şi aceasta, din cauză că programul genetic al femeii este diferit de cel al bărbatului. Program care presupune un îndelung contact cu penisul şi o adaptare precisă la acesta, pentru ca punctele erogene (clitoris, punctul G etc.) să poată fi trezite. În plus, femeia are nevoie să îşi lase să înflorească emoţiile şi fantezia, ceea ce nu se poate face în câteva secunde.

În acest scop bărbatul trebuie să se străduiască să prelungească copulaţia şi, pentru aceasta, să înveţe să îşi reţină ejacularea. El trebuie să înţeleagă că femeia este „multiorgasmică”. Ea poate obţine, unul după altul, mai multe orgasme şi le poate reînnoi după dorinţă fără să acuze oboseală. Poate avea astfel cinci sau şase momente culminante succesive, în câteva minute, şi poate reface secvenţele până ajunge la un total de treizeci de orgasme. Acest apetit erotic al femeii se explică prin bogăţia şi complexitatea sistemului ei erectil, reţeaua vasculara care îi străbate vulva şi clitorisul, horbota sanguină care învăluie vaginul şi irigă punctul G.

Câteva explozii de plăcere conform ritmului fiecăruia, sunt suficienţe pentru a asigura din plin fericirea cuplului. Dar, dacă pentru festinuri excepţionale, femeia vrea mai mult, bărbatul poate depune un efort pentru a o satisface dincolo de aşteptări.
 
Femeilor le place sexul anal?
Există multe persoane care practică sexul anal. Iar motivele lor variază destul de mult. Bărbaţi sau femei, ei spun că sexul anal le oferă posibilitatea să ajungă mai repede la orgasm, cu sau fără stimularea simultană a organelor genitale (penis sau clitoris). 
 
Pentru femei, în general, plăcerea rezultată în urmă relaţiilor sexuale anale se datorează terminaţiilor nervoase comune ce se află între peretele rectal şi vagin şi prin stimularea indirectă a punctului G. Anusul conţine, la rândul lui, mulţi nervi care pot reacţiona într-un mod plăcut atunci când sunt stimulaţi.
Bărbaţilor le place sexul anal deoarece această zonă este mai puţin accesibilă pentru ei şi nu foarte populară printre heterosexuali precum sexul vaginal. Dar şi pentru că rectul este mai îngust decât vaginul, ceea ce lor le provoacă o plăcere mai mare. Sau cel puţin aşa declară ei.

Marea majoritate a femeilor însă nu sunt încântate de acesta practică, din mai multe motive. În primul rând este vorba de pierderea controlului. În timpul sexului anal, femeile se lasă pe mână partenerilor lor. Ei deţin controlul mişcărilor şi a deciziei penetrării. Aşa că, de cele mai multe ori, femeilor le este frică de durere şi alte posibile suferinţe de care nu se pot feri.

Mai există riscul rănilor. Penisul poate provoca răni grave unei femei în timpul sexului anal. Aşadar, bărbaţii trebuie să acorde o atenţie serioasă femeilor, mai ales dacă acestea nu sunt suficient de relaxate. Grija pentru parteneră este obligatorie.
Pe de altă parte, cu iubitul potrivit şi la timpul potrivit, sexul anal poate fi o opţiune interesantă şi satisfăcătoare. Un studiu arată că sexul anal este un efect al orgasmelor frecvente. Femeile care se bucură de orgasme cu iubitul sunt satisfăcute, deci sunt dispuse să-i îndeplinească acestuia dorinţele, iar de regulă, bărbaţii propun sexul anal în cuplu.
 
Nu în ultimul rând, o teorie ce demonstrează că femeile orgasmice sunt mai tentate să încerce sexul anal sună cam aşa: un orgasm este urmat de o relaxare profundă care facilitează penetrarea anală. Multe femei evită să încerce sexul anal de teama durerii. Dacă se simt însă bine în pat şi ating un orgasm, relaxarea de după permite abordarea sexului anal cu mai multă deschidere.

În concluzie sexul anal poate fi foarte plăcut, însă toată arta o deţine bărbatul!
 
Ce taie pofta de sex femeilor

1. Degete agresive
Dacă bărbaţii îşi folosesc limba în locul penisului  totul este în regulă. Însă dacă penisul este înlocuit de degete agresive, situaţia devine de multe ori neplăcută. Dragi bărbaţi, să nu credeţi că penetrarea puternică şi sălbatică cu degetele este la fel de plăcută că penetrarea cu penisul. Penisul nu are articulaţii şi unghii care pot fi dureroase pentru un vagin sensibil. Aşa că e nevoie de cât mai multă tandreţe!

2. Sexul tăcut
Unii bărbaţi sunt atât de tăcuţi în timpul relaţiilor sexuale, încât aţi putea asculta fără probleme muştele care zboară prin cameră. Dragi bărbaţi, nu faceţi asta, pentru că partenera voastră ar putea lua atitudinea rezervată şi tăcerea drept semne că nu vă place deloc să faceţi sex cu ea. Câteva sunete şi gemete de plăcere şi o respiraţie accentuată nu vor face rău nimănui. De asemenea, nu e nimic în neregulă dacă uneori îi şopteşti ceva obraznic, murdar la ureche şi îi faci un compliment sexy.

3. Dacă durează prea mult
Deşi în general se crede că femeilor nu le plac partidele scurte, unii bărbaţi îşi ameţesc partenerele implicându-le într-o partidă prea lungă. La un moment dat sexul devine plictisitor şi dureros dacă durează prea mult.  Dacă un bărbat e genul care vrea să-şi aducă parteneră pe culmi, nu e nimic în neregulă. Dacă, de asemenea, doreşte să-i ofere mai multe orgasme printr-o partidă mai îndelungată, din nou, nu e cazul să se îndoiască de abilităţile sale de amant. Însă, atunci când partida de sex durează mult prea mult, bărbaţii ar trebui să se asigure că nu devin monotoni şi nu transformă relaţiile intime mai degrabă în suferinţă decât în plăcere maximă.

Asimetria dintre sexualitatea femeii şi cea a bărbatului e strigătoare la cer. Ea este cauza lipsei de satisfacţie a femeii şi a epuizării bărbatului, a temerilor acestuia şi a războiului dintre sexe.
Pentru o relaţie bună şi o viaţă sexual sănătoasă şi împlinită, trebuie să ne cunoaştem şi să ne explorăm reciproc cât mai mult.
Cu cât partenerii unei relaţii amoroase dezvoltă mai multă intimitate în relaţiile lor sexuale cu atât este mai mare şansa ca cei doi să obţină ceea ce doresc: el obţine o femeie senzuală şi pasională, iar ea obţine un bărbat afectuos şi intim. 

 
 
Citeşte mai departe >>

Alexandra Stan: „Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă”


Alexandra Stan, artista care a cucerit topurile internaţionale cu piesa „Mr. Saxobeat”, dar şi cu single-ul „1.000.000” feat. Carlprit”, revine cu o nouă piesă, lansată odată cu videoclipul acesteia.

„Lemonade” este numele celui mai nou single semnat Alexandra Stan, o piesă de vara, foarte pozitivă care te face să te bucuri de viaţă în orice moment.
Videoclipul piesei, în regia lui Iulian Moga, a fost filmat în studiourile MediaPro Pictures din Buftea. Scenariul clipului o situează pe Alexandra în mijlocul unui party pe stradă, într-o zi de vară.
Ca teasing, înainte de lansarea clipului, artista a scris pe contul său de Facebook: „Când viaţa îţi dă lămâi, fă limonadă. Noul single va fi lansat în curând, la fel şi videoclipul. În curând, adică în cel mult 24 de ore”

Aici puteţi urmări noul clip Alexandra Stan - Lemonade:
http://www.youtube.com/watch?v=4eWfRjyp2Nc

Citeşte mai departe >>

O iei de la capăt după ce ai pus punct?

Întotdeauna dispreţuim oamenii slabi de înger. Vedem ca un defect major neputinţa. Toţi avem slăbiciuni, dar încercăm să le ţinem sub control cumva.
Ne considerăm puternici, ambiţioşi şi mândri. Nu înţelegem persoanele care fac compromisuri de dragul persoanei iubite. Credem că este suficient să iubeşti şi să fi iubit ca relaţia să meargă.
Privim revoltaţi indivizii care renunţă la orgoliu, mândrie de dragul iubirii.
Nu înţelegem de ce trebuie să te compromiţi, să te umileşti, să renunţi la tine atunci când iubeşti.
Dar la un moment dat înţelegem! Greu, crunt şi pe propria noastră piele.
Facem greşelile pe care atât de uşor le vedeam şi le judecam la ceilalţi. Facem compromisuri pe care nu le-am fi făcut înainte, ne călcăm orgoliul în picioare de nenumărate ori, cedăm în faţa LUI, crezând că aşa o să facem relaţia să funcţioneze.
Punem atât de multe virgule acolo unde trebuia să punem punct, încât discursul  încetează să fie cursiv.
„De ce nu pui punct ?” Asta e întrebarea pe care o punem de nenumărate ori persoanelor din jurul nostru. Iar acum, te-ai trezit în situaţia în care îţi pui ţie aceeaşi întrebare.
Ne e teamă de dor, de suferinţă. Dar, dacă reflectezi, îţi dai seama că oricum suferi, oricum îţi este dor. Un dor nebun.
Când vei realiza că este cazul să pui punct? Când este suficient? Cred că ACUM! Acum că ai realizat că eşti într-o relaţie vicioasă, că suferi mai mult decât te bucuri! Acum că ai observat că aşteptarea este inutilă, că oamenii nu se schimbă, că nu vei primi nimic mai mult decât această rece indiferenţă.
Are sens să mai înduri? Pentru cine şi pentru ce să stai în acest impas?
Dacă trebuie să suferi, atunci fă-o o dată şi bine. Plângi, simte maladia suferinţei în toată profunzimea ei. Lasă durerea să te inunde, să te înghită cu totul...Abia apoi iubirea va fi trecut.
Nimic nu este întâmplător şi orice experienţă  este o lecţie de viaţă. Cineva trebuia să ne înveţe să iubim cu tot sufletul, să ne dedicăm în totalitate, să uităm de orgoliu şi ambiţii, să suferim şi să simţim dorul cu toată fiinţa.
Fiecare şut în fund, este un pas înainte! Aşa că trebuie să le mulţumim celor care ne-au oferit totalitatea de emoţii şi sentimente noi.
Este timpul să punem punct, şi să o luăm de la capăt!


Citeşte mai departe >>

marți, 5 iunie 2012

Prima femeie care a devenit director al CSAIL

Românca Daniela Rus este, din 23 mai, directorul CSAIL ( Computer Science and Artificial Intelligence Laboratory) al renumitul institut MIT din America.
Ea este prima femeie care a ajuns la conducerea CSAIL,  cel mai mare laborator interdepartamental al MIT, având 900 de persoane organizate în 50 de grupuri de lucru, pe trei domenii mari: inteligenţa artificială, sisteme şi teorie. A fost director asociat al CSAIL pentru trei ani, între 2008 şi 2011, şi a fost co-director al Centrului CSAIL pentru Robotică din 2005. Ea conduce, de asemenea, CSAIL - laboratorul de distribuţie robotică.

Pe site-ul institutului, Daniela Rus este descrisă ca fiind „un cercetător în robotică renumit, cunoscut pentru performanţa în materie de cercetare şi de proiecte în materie programabilă şi robotică distributivă. Interesele sale de cercetare în robotică şi distribuţie de calcule mobile au condus la o serie de proiecte noi de transport, securitate, mediu de modelare şi de monitorizare, explorare subacvatica, şi agricultură”.

Daniela Rus are 48 de ani, a emigrat cu familia în SUA în anii ’80 şi şi-a dat doctoratul în Computer Science la Cornell University. Din 2003 activează la MIT, unde a ajutat la dezvoltarea a numeroşi roboţi, inclusiv unii capabili să facă grădinărit, să taie un tort aniversar sau să coacă prăjituri.

Ea propunea crearea unui „nisip inteligent” programabil, la care grăunţele să comunice între ele şi să poată forma diverse obiecte, după dorinţa utilizatorului. Proiectul este la început şi se pot crea doar forme geometrice relativ simple, însă e de aşteptat ca lucrurile să evolueze.

Printre atâtea ştiri defavorabile despre românii din Diaspora, rareori se aud şi poveştile de succes ale românilor care demonstrează  că poporul lor este unul format din oameni inteligenţi şi muncitori. Povestea Danielei Rus este una din cele de succes, care ne face să spunem cu mândrie că suntem români!


Citeşte mai departe >>

vineri, 1 iunie 2012

Smiley, în formă maximă cu ajutorul antrenamentelor scurte


Un stil de viaţă sănătos include, fără doar şi poate, cât mai multă mişcare. Din păcate însă, de multe ori, timpul este prea puţin. Smiley, antrenorul echipei câştigătoare de la Vocea României, dezvăluie în următoarea ediţie a emisiunii Ce se întâmplă, doctore? secretele antrenamentelor scurte şi eficiente în sala de fitness, care îl ajută să se menţină în forma dorită. În primul rând, trebuie evitat ca, în grabă, exerciţiile să fie executate incorect, iar cea mai bună soluţie este ca ele să fie făcute sub atenta supraveghere a unui instructor. Postura este un alt element ce nu trebuie sub nicio formă neglijat, motiv pentru care specialiştii în terapia Yumeiho arată cât de importantă este pentru sănătate poziţia corpului nostru.
Obiceiurile sănătoase se dobândesc cel mai uşor în copilărie, aşa că specialiştii recomandă părinţilor să-şi încurajeze micuţii să facă mişcare, să mănânce corect şi să se hidrateze. Actriţa Daniela Nane este o mămică model, care îi oferă fiului ei de 13 ani o educaţie benefică din toate punctele de vedere. Cei care vor să afle în ce constă aceasta, pot afla urmărind următoarea ediţie a emisiunii de weekend Ce se întâmplă, doctore?, prezentată de Oana Cuzino.
         
         



Citeşte mai departe >>

Cum să ai o talie de viespe făcând curăţenie în casă


Dacă ţi-ai luat menajeră iar sarcinile tale casnice nu au rămas decât acelea de a sta tolănită pe canapea, află că lucrurile astea dăunează foarte tare la siluetei. Unde mai pui că ţi-ai dotat bucătăria cu maşină automată de spălat vase...şi nici măcar o cană nu mai speli!

Cu siguranţă multe din femeile din ziua de azi au renunţat la treburile casnice, însă, potrivit unor cercetări, procesul de curăţenie nu ar trebui să lipsească din rutina zilnică a unei femei. Nu ca să nu se plictiseacă, ci ca să-şi întreţină silueta! Apelează la modurile tradiţionale de făcut curăţenie, şi fii sigură că vei scăpa de câţiva centimetri din talie!

1. Rezervă zilnic minimun 30 de minute pentru curăţenie
Sarcinile domestice presupun un volum mare de circulaţie a sângelui. Agitaţia, graba, mişcările, toate sunt bune pentru scăderea în greutate. Asta înseamnă cam 50 de calorii arse...

2. Spălarea podelei
Renunţă la mop şi ia o perie în mână şi un lighean cu apă. Freacă foarte bine podeaua şi ajungi astfel să arzi în 30 de minute mai mult de 100 de calorii.

3. Aspirator sau mătură?
Categoric există avantaje şi dezavantaje. Dacă dai cu mătura, se ridică praful şi ajungi astfel să faci un efort deosebit să ştergi praful. Nu e rău pentru siluetă, dar nu e bine pentru aerul pe care îl respiri. Indiferent de alegere, ţine cont că datul cu mătura presupune un efort dublu faţă de atunci când dai cu aspiratorul.

4. Ştergerea prafului
Bună pentru tonifierea braţelor, această sarcină presupune un minimum de timp. Ea este totuşi mai obositoare decât pare. În 30 de minute consumi 100 de calorii.

5. Ştergerea geamurilor
Mişcarea aceasta îţi tonifică din nou  braţele şi te ajută să pierzi 125 de calorii în 25 de minute.
Citeşte mai departe >>

Ce riscuri implică prietenia cu „beneficii”

Cunoşti un tip: frumos, deştept, cu simţul umorului şi foarte încântant de prezenţa ta! Pare să aibă toate calităţile din lume. Va întâlniţi o perioadă, până într-o zi când îţi spune că nu îşi prea doreşte o relaţie serioasă, că nu e genul ăla de băiat care să stea cu aceiaşi fată şi chiar îi pare rău de situaţia creată.
Culmea, mai are şi o soluţie salvatoare: puteţi rămâne prieteni, adică puteţi avea aceleaşi activităţi ca şi până acum, doar că fiecare va putea face ce vrea în restul timpului fără a fi nevoit să dea explicaţii.
Accepţi! O perioadă este minunat, până şi tu crezi că ai luat cea mai bună decizie. Nu trece mult timp însă şi începi să îţi cam schimbi părerea, sentimentele tale încep să se schimbe şi să realizezi că te-ai îndrăgostit iremediabil.
Regulile nu se schimbă în timpul jocului
Ce e de făcut? Fie îi mărturiseşti care sunt sentimentele tale şi hotărâţi de comun acord cum va evolua relaţia în viitor (cine ştie poate şi el simte acelaşi lucru?) fie fugi şi nu te mai întorci (niciodată).
Oricare dintre cele două variante o vei alege nu uita că ştiai de la bun început situaţia şi dacă ai sperat că „regulile” se vor schimba pe parcurs te-ai înşelat! Este exact ca în box: întotdeauna la final unul va fi câştigător iar altul învins. 

Citeşte mai departe >>

Vinul, bun pentru femei când îl beau bărbaţii sau invers?

Există un mit cum că vinul roşu ar fi bun pentru femei când îl beau bărbatii. Nu contest că băutura bahică ar avea un aport ridicat în creşterea apetitului sexual al bărbaţilor,  însă o să vă enumer câteva dintre beneficiile vinului şi în cazul în care acesta este băut de femei .
1.Vinul activează în organism o enzimă care încetineşte procesul de îmbătrânire şi chiar creşte speranţa de viaţă cu până la zece ani.
2. Antioxidanţii pe care îi conţine vinul previn anumite tipuri de cancer.
3. Femeile care preferă vinul roşu în detrimentul altor băuturi alcolice, au un apetit mai mare  pentru sex.
4. Previne apariţia infarctului.
5. Vinul este apreciat pentru aportul crescut de vitamina A, B1, B2 şi de săruri minerale.
6. Consumul moderat de vin combate efectele colesterolului
Deci fetelor, de acum încolo când aveţi ocazia să savuraţi un pahar de vin... nu o rataţi! După cum vedeţi are o grămadă de beneficii şi pe lângă asta poate oferi şi un plus de savoare în relaţia cu persoana iubită!
Citeşte mai departe >>