vineri, 27 aprilie 2012

Ce faci când îţi lipseşte curajul...


            Şi să nu vă gândiţi că nu sunt curajoasă de fel. Sau că îmi lipseşte curajul să mă iau în gură cu cineva, şi când am dreptate, dar mai ales când nu am. Sau că nu am curajul să merg înainte atunci când lumea pare să se prăbuşească.

            Nici gând. Astăzi îmi lipseşte cu totul şi cu totul alt curaj. Acela de a începe să muncesc. Nu am chef, dar niciun chef domnle! Ce nu înţelegeţi ?
Şi mă mustră conştiinţa în asemenea hal, că este deja ora 15.30 şi eu nu am făcut nici măcar o pagină de ziar, măcar una din cele cinci pe care trebuie să le fac astăzi...
            Am un loc foarte mişto la biroul meu. Redacţia este foarte mare şi eu stau undeva în spate, astfel încât îmi văd aproape toţi colegii. Mai mare e supărarea când îi văd că scriu cu atâta patimă şi conştiinciozitate, îşi mai fac timp de o glumă, două, trei. Nici măcar să fac o glumă nu am curaj.
            Starea în care am intrat poate fi asemănată foarte bine cu o lene profundă, dar foarte profundă sau cu o boală care nu îţi dă voie să îţi mişti degetele.
Mă duc să fumez o ţigară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Părerea ta contează !